Petru Mircea n-a dat copilul mamei Mădălinei nici de Crăciun : Face vrăji

 

Botoşăneanul Petru Mircea a refuzat să dea copilul său şi al Mădălinei Manole părinţilor artistei, inclusiv de Crăciun. În preajma sărbătorilor tatăl cântăreţei i-a trimis un mesaj ginerelui prin care îi spunea că ar vrea să îl vadă pe Petru jr., numai că nu a primit nici un răspuns, relatează Click.

Petru Mircea nu il da pe Petru jr bunicilor nici de sarbatori  

"Am să-l feresc cât am să pot de oamenii ăştia"

Fostul soţ al regretatei interprete nici nu vrea să audă de aşa ceva. „Socrii mei sunt atei, iar mama soţiei mele se ocupă cu lucruri oculte, face vrăji. M-a blestemat! Nu am cum să-mi las copilul la ea. Vreau ce e mai bun pentru el şi am să-l feresc cât am să pot de oamenii ăştia. Pe ei nu i-a interesat niciodată de nepotul lor, ci doar de bani. Este adevărat că băiatul întreabă de ei, de mama lui, dar când va fi mai mare am să-i explic", a declarat Petru Mircea pentru publicaţia menţionată, adăugând că nici acum nu-şi poate reveni din şoc: „Nu mi-am refăcut viaţa. Dacă aţi şti ce e în sufetul meu! Nu-i doresc nimănui să treacă prin ce trec eu. Am rămas singur cu un copil". Bărbatul a fost la mormântul Mădălinei înainte de Crăciun şi a pus acolo un brad împodobit.

"Ne-am luat gândul că ne putem vedea nepotul"

De cealaltă parte, Ion şi Eugenia Manole nu mai văd rostul vieţii şi dacă mai aveau o fărâmă de speranţă că pot fi bucuroşi măcar prin prisma nepotului lor, Petru jr., aceea a fost "îngropată" înainte de Crăciun, când Petru Mircea a refuzat să le dea copilul de sărbători. „Nu avem pentru ce să ne mai bucurăm. Ne-am luat gândul că ne putem vedea nepotul. De când a murit Mădălina, la noi nu mai cântă nici radio, nici televizor. Fie că e Crăciun, fie că e Paşte, pentru noi aceste zile au fost şi vor fi la fel, vom merge la mormântul fetiţei noastre şi vom împărţi. Mămica ei i-a făcut ciorbă de perişoare, sarmale, mâncăruri care-i plăceau, şi le-a dat de pomană pentru sufletul ei", a spus Ion Manole.
Mădălina Manole s-a sinucis pe 14 iulie 2010, chiar în ziua în care împlinea 43 de ani. A băut Furadan, un insecticid puternic, care a omorât-o pe loc. Trupul neînsufleţit a fost descoperit a doua zi dimineaţa de Petru Mircea, în uşa băii din vila lor de la Otopeni. Ea a lăsat în urmă un băieţel de numai un an, Petru jr.
CITEŞTE ŞI:
Ion Manole: Copilul Mădălinei stă pe uliţe în Botoşani, babuinul se lăfăie