În vremuri potrivnice, în care Guvernul a interzis orice fel de adunare, petrecere, aniversare sau orice alt eveniment public sau privat, în spații închise sau deschise, într-o unitate publică de la Botoșani a avut loc totuși o astfel de întâlnire.
Și anume la Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Botoșani, unde s-au pensionat două dintre cele mai experimentate angajate, cu peste patru decenii de activitate în cadrul instituției.
Plecarea lor la pensie ar fi fost marcată printr-un eveniment intern prin care doamnele au primit flori, diplome, tort și s-au servit băuturi răcoritoare. Momentul a fost surprins în fotografii și se observă o participare de aproximativ 15 persoane în aceeași încăpere. Una dintre angajate apare în fotografii fără mască de protecție.
Surse din interior arată că s-a renunțat la măștile de protecție când s-a servit tortul.
Mai mult, una dintre salariatele care s-au pensionat a fost infectată cu Covid, iar cealaltă colegă care și-a încheiat activitatea a intrat la rândul ei în izolare la un moment dat, în calitate de contact direct. De altfel, și angajata fără mască ar fi fost contact direct cu prima persoană infectată.
Alți doi angajați ai SGA au contactat virusul, însă nu au fost prezenți la evenimentul care a avut loc vineri dimineață, la sediul unității.
„Avem un număr de doi colegi care sunt depistați pozitivi, focarul nu este din interiorul SGA-ului, ei au luat acest microb din familie, nu din cadrul instituției noastre. Am avut trei cazuri, în primă fază în luna octombrie am avut o colegă de-a noastră care s-a și pensionat și la ora actuală mai avem încă două cazuri”,
Remus Iovu, director SGA Botoșani
Directorul SGA Botoșani a explicat că i s-a părut absolut firesc faptul ca, la încheierea unei activități de 40 de ani, salariatele respective să-și ia rămas bun, așa cum ar fi normal.
Și că despărțirea colegială nu a fost de fapt o petrecere, ci doar un moment în care s-au respectat toate măsurile impuse de autoritățile sanitare.
„Nu a fost nicio petrecere, pur și simplu, doamnele au fost în carantină 14 zile și vineri au revenit la unitate, le-am dat câte un buchet de flori, ne-am luat «la revedere» cum este frumos de la două doamne care au lucrat 40 de ani în cadrul instituției, cu respectarea măsurilor, de distanțare. Dar nu a fost nicio petrecere, cum se aude”.
„Într-adevăr, s-a luat un tort, am stat împreună 10 minute și doamnele au plecat, noi ne-am revăzut de activitate. O doamnă dintre cele două a fost pozitivă și după ce a ieșit din carantină a vrut să-și ia «la revedere» într-un cadru restrâns cu păstrarea distanței sociale, cu purtarea măștilor”,
Remus Iovu, director SGA Botoșani.
Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) au în evidențe cele trei cazuri pozitive de la SGA Botoșani. Și susțin că în urma evenimentului de vineri, dacă există vreun risc epidemiologic, acesta ar putea să apară în decurs de o săptămână.
„Este prea repede ca să știm. Ca să apară pozitivii din acea petrecere, ar trebui să fie în urmă cu 5 zile. E prea repede, nu mergi azi la petrecere și mâine ai Covid. Dezvoltarea este undeva în cinci, șase zile. Oricum, din anchetă descoperim”,
Monica Adăscăliței, director DSP Botoșani
În ultima Hotărâre de Guvern aprobată pentru limitarea răspândirii infecției de SARS-CoV-2 se specifică la art. 6 faptul că astfel de evenimente sunt interzise.
„Conform prevederilor legale aflate în vigoare este interzisă desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări sau petreceri, atât în spațiile închise cât și deschise, publice sau private. În aceste categorii, intră, în mod evident și instituțiile publice”,
ag. Delia Nenișcu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani
Astfel de situații, cum este și cazul de față în care două angajate ies la pensie după 40 de ani de activitate, sunt absolut normale și ar fi fost anormal dacă nu ar fi fost marcate. În alte vremuri. Însă anul 2020 este unul cu totul și cu totul atipic pentru întreaga planetă. Școlile sunt închise și copiii fac ore online, afacerile mor una după alta, mii de oameni și-au pierdut locurile de muncă, spitalele nu fac față avalanșei de bolnavi etc. Iar lista cu categoriile sociale sau profesionale care au de suferit poate continua cu numeroase exemple.
Au fost situații în care Poliția a intrat în locuințe unde erau petreceri de majorat și a dat amenzi.
Iar cuvântul „sacrificiu” este deja numitorul comun al traiului de zi cu zi, acasă sau la locul de muncă.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL: