PETIȚIE semnată de 100 de botoșăneni împotriva unor grupuri care fac scandal noaptea 

 

Este un alt aspect care s-a discutat în ședința convocată de prefectul Sorin Cornilă miercuri la amiază. 

 

Și vizează străzi care au legătură cu zona Centrului Istoric. Este vorba despre Dragoș Vodă și IC Brătianu. 

Sorin Cornilă susține că a primit o sesizare despre ceea ce se întâmplă în parcul recent amenajat de Primărie de lângă Liceul Pedagogic. 

 

 

Sorin Cornilă, prefectul județului Botoșani

„Ieri dna director de la Liceul Pedagogic mi-a adus la cunoștință că urmează săptămâna viitoare, luni, să vină cu o petiție semnată de 100 de părinți de la Liceul Pedagogic către Primăria Botoșani, către Prefectură, către toate structurile de siguranță și ordine publică pe situația de acolo. Este acel părculeț, v-am trimis și săptămâna trecută vreo două trei petiții. Se adună acolo și fac tot felul de scandaluri, zi, noapte, este parcarea aia și parchează câte 10 mașini, ascultă muzică la maximum. 

 

În prezent sunt deranjați oamenii care locuiesc în zonă. Însă noul an școlar se va deschide la începutul săptămânii viitoare și va crește numărul de copii din zonă, unii care vor învăța până la lăsarea întunericului. 

 

Sorin Cornilă, prefectul județului Botoșani

„Acum petițiile au venit din partea locatarilor din zonă care stau vizavi dar urmează anul școlar, cursurile se vor desfășura în două schimburi, vor avea și după amiază, până la 14:00 și apoi de la 14:00 până la 20:00. Vă dați seama, de la 16:30 se întunecă. Să avem în vedere și zona asta”,

 

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a făcut apel la toate structurile MAI și Poliției Locale să acorde atenție și acestei zone. 

Iar la deschiderea anului școlar, patrula Poliției care va fi înființată pentru a asigura ordinea în perimetrul unităților de învățământ să aibă în atenție și parcul de la Liceul Pedagogic.