Siguranța în Centrul Istoric a fost tema principală a ședinței Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP), care a avut loc luni, 9 septembrie 2024, la Instituția Prefectului.
Printre vorbitori, s-a aflat și colonelul Cristian Boariu, inspector șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ).
Inspectorul șef al Jandarmeriei Botoșani a declarat că a primit o petiție de la botoșănenii care lucrează în Centrul Vechi. Iar jandarmii consideră că este necesar îmbunătățirea sistemului de supraveghere video, pentru a se acționa cât mai eficient.
col. Cristian Boariu, inspector șef IJJ Botoșani.
„O petiție adresată Instituției Prefectului care a fost transmisă și Inspectoratului Județean de Jandarmi. Urmare a verificărilor efectuate am supus atenției Primăriei municipiului Botoșani analizarea oportunității pentru implementarea ori modernizarea sistemelor tehnice de supraveghere video din zona Centrului Vechi pentru a se putea identifica cu eficiență și a se interveni punctual în vederea constatării săvârșirii de fapte antisociale, având drept scop exact asigurarea unui nivel crescut de siguranță atât persoanelor care își desfășoară activitatea sau locuiesc în Centrul Istoric.”
În primele opt luni ale anului 2024, jandarmii botoșăneni au aplicat în Centrul Vechi 170 de amenzi în valoare de 70.000 de lei. De asemenea, s-au acordat și 27 de avertismente.
Amenzile au fost acordate pentru injurii, semne obscene, tulburarea liniștii locuitorilor, refuz de legitimare, consum de băuturi alcoolice în spațiul public.