Începutul de lună a adus modificări la nivelul județului Botoșani și în ceea ce-i privește pe beneficiarii pensiilor sociale din România, adică pensionarii săraci.
Având în vedere că valoarea punctului de pensie s-a majorat de la data de 1 iulie 2017 la 1.000 de lei, botoșănenii care beneficiază de acordarea indemnizaţiei sociale pentru pensionari sunt în număr de 26.200 persoane.
”În luna iunie a acestui an, înainte de majorarea valorii punctului de pensie beneficiau de acordarea indemnizației minime garantate un număr de 35.566 persoane. Asta înseamnă că pentru un număr de 9.366 de persoane, veniturile de pensie, începând cu 1 iulie, au fost majorate peste pragul de 520 lei”,
Ioan Buzilă, director executiv adjunct CJP
Nivelul indemnizației sociale pentru pensionari s-a majorat de la data de 1 martie, de la 400 la 520 de lei, conform prevederilor art. 2 (2) din OUG nr. 2/2017. (Sursa foto: Dor de Botoşani)