Peste 60 de miliarde lei vechi furați de la stat: Găurile date de patronii botoșăneni

Inspectorii de la Direcția Generală Antifraudă au efectuat în primele șase luni ale anului 2015, o serie de controale pe raza județului Botoșani, și au identificat prejudicii serioase cauzate statului.

 

Din ianuarie până în iunie 2015, inspectorii antifraudă din cadrul DRA Suceava au verificat activitatea a 114 operatori economici, care desfășoară activități  comerciale în județul Botoșani în domenii precum comercializarea produselor nealimentare, construcții și materiale de construcții, muncă fără forme legale, turism etc., și au identificat prejudicii cauzate bugetului de stat în valoare de peste 60 miliarde lei vechi (mai exact, 6.061.582 lei) pentru care au sesizat organele de urmărire penală. 

„De asemenea, inspectorii antifraudă au constatat contravenții pentru sancționarea cărora au dispus 97 amenzi în valoare totală de 263.500 lei, au confiscat sume în cuantum de 3.679 lei și au dispus suspendarea activității comerciale a cinci puncte de lucru pentru încălcarea obligației de utilizare a casei de marcat electronice fiscale”, se arată în comunicatul remis pe adresa redacției.

(C.B.)

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:44045:CE-au găsit inspectorii de la Antifraudă în controlul care-a băgat spaima în micii afaceriști ]]