Peste 300 de polițiști de frontieră se asigură că nu vor fi cozi în vămile botoșănene – VIDEO 

Măsuri dispuse la frontieră în minivacanța de 1 Mai. 

 

La nivelul structurilor Poliției de Frontieră din județul nostru au fost dispuse măsuri suplimentare pentru a se asigura un control fluent, operativ şi eficient în toate punctele deschise traficului internaţional și pentru a se întări dispozitivul de supraveghere al frontierei de stat. 

Începând de astăzi, aproximativ 300 de polițiști de frontieră vor asigura, zilnic, un control eficient şi operativ în punctele de frontieră și, totodată, vor desfășura misiuni specifice în zona de competență.

 

Dacă situația o va impune, vor fi suplimentate arterele de control pe ambele sensuri de deplasare, după caz, până la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere.

 

Atunci când traversați granițele noastre, respectați regulile și procedurile, iar în cazul în care dețineți informații despre activități ilegale sau suspecte, nu ezitați să le raportați polițiștilor de frontieră sau autorităților competente.

 

Pentru a evita aglomerația în punctele de trecere a frontierei recomandăm consultarea aplicației Trafic on-line, disponibilă pe pagina de internet a instituţiei în care sunt actualizaţi, în permanență, timpii de aşteptare la controlul de frontieră. 

 

Polițiștii reamintesc faptul că pe raza județului Botoșani sunt deschise traficului internațional trei puncte de trecere a frontierei: 2 cu Republica Moldova - PTF Stânca și PTF Rădăuți Prut și unul cu Ucraina - PTF Racovăț.