Curtea Constituțională a României (CCR) a admis parțial miercuri contestația făcută de Avocatul Poporului față de OUG 36/2020 care stabilește amenzi pentru nerespectarea restricțiilor, iar cele date ca urmare a nerespectării stării de urgență au fost declarate neconstituționale de către CCR.
Legea nu este suficient de previzibilă si nu există criterii clare stabilite de lege care să impună cuantumul amenzilor, ci acestea se stabilesc arbitrar de către forțele de ordine, potrivit judecătorilor CCR. Totuși, amenzile vor fi anulate doar după contestarea în Instanță.
Totul a pornit de la o botoșăneancă la origini, Renate Weber, care a formulat o contestație la Curtea Constituțională.
Avocatul Poporului a declarat la Digi 24, că dacă așa va arăta decizia, nu este ceea ce aștepta fiindcă instanțele vor fi foarte aglomerate și cere guvernului Orban să dea OUG pentru anularea lor.
”Instanțele noastre, care și asa sunt foarte aglomerate, s-ar putea trezi cu zeci de mii de procese. Ar fi înţelept din partea Guvernului, în funcţie de hotărârea CCR, să vină cu o OUG prin care să anuleze aceste amenzi, că îi spune amnistie sau altfel, în aşa fel încât să se aplice tuturor. Vorbim de lume necăjită care dintr-odată s-a trezit cu amenzi uriaşe”, a declarat Renate Weber.
Procurorul general Gabriela Scutea a declarat miercuri că sistemul judiciar se va confrunta, după încetarea stării de urgenţă, cu un val ”enorm” de plângeri depuse în instanţe de oamenii care au fost amendaţi pentru încălcarea ordonanţelor militare.
”Sunt convinsă că primul aspect cu care sistemul judiciar se va confrunta, după încetarea stării de urgenţă şi reluarea activităţii de judecată, va fi acest val, pe care îl consider enorm în evaluarea mea, de plângeri contra proceselor verbale de sancţionare contravenţională”, a declarat Gabriel Scutea pentru Europa FM.
Ea a precizat că amenzile primite nu sunt anulate prin decizia Curţii Constituţionale, iar o eventuală ordonanţă de urgenţă trebuie dată pentru evitarea supraîncărcării instanţelor de judecată.
Și Augustin Zegrean, fostul președinte al CCR, a declarat la Digi 24, că se aștepta la această decizie deoarece prevederile pentru modul in care se dau amenzile, în special cuantumul acestora, erau neclare. Zegrean spune că poliția poate da amenzi în continuare pe baza OUG 1, dar cuantumul va fi de 100-5.000 maxim.
De la începutul stării de urgenţă, în România au fost aplicate peste 300.000 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 600 milioane lei (120 milioane euro) pentru nerespectarea restricţiilor instituite prin ordonanţele militare, în perioada stării de urgenţă.
Comportamentul polițienesc al Statului Român în Starea de Urgență, concretizat prin valul enorm de amenzi, a ajuns subiect de știri inclusiv în mass-media americană.
În ceea ce privește județul nostru, datele centralizate în urmă cu două săptămâni arătau că s-au aplicat peste 3.600 de amenzi în cuantum de aproape 8 milioane de lei. De atunci însă au crescut considerabil.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL