Peste 250 de oameni cazaţi în şcoli, spitale şi case private

 

În ultimele 24 ore, peste 260 de persoane, proprietari de autoturisme sau pasageri în mijloace de transport în comun rămase blocate în nămeţi, au fost salvate de forţele angrenate (pompieri, poliţişti, poliţişti de frontieră, drumari) în gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de ninsori abundente şi vânt puternic şi autorităţi locale.
oameni cazati in scoli din cauza ninsorii de la Botosani Acestea au fost cazate noaptea trecută (16 spre 17 decembrie) la şcoli, spitale, dar şi la persoane particulare din Botoşani, Dorohoi, Gorbăneşti, Hudeşti, Darabani, Ştefăneşti, Păltiniş, Româneşti, Stăuceni, Truşeşti şi Vorniceni, unde, prin grija autorităţilor locale, li s-au asigurat condiţii optime de cazare (căldură, hrană, ceai cald). Localităţile Baranca (Hudeşti) şi Tudora sunt nealimentate cu energie    electrică.
Precipitaţiile au scăzut în intensitate, însă vântul suflă în continuare cu putere, mai ales în N-E judeţului, unde la rafală atinge 60 - 70 de km/h. Având în vedere prognoza meteo pentru următoarele ore, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă recomandă botoşănenilor să evite orice călătorie pe timp de viscol şi ninsoare puternică.
CITEŞTE ŞI:
 Premieră la Botoşani : Oameni înzăpeziţi salvaţi cu un ATV pe şenile - VIDEO