Peste 200 de câini masacraţi la groapa de gunoi – VIDEO

 

Padocurile municipalităţii de la groapa de gunoi a oraşului au devenit un veritabil cimitir al maidanezilor. Câinii sunt pur şi simplu depozitaţi într-un ţarc înconjurat cu un gard opac de aproape doi metri astfel încât să nu se poate vedea ce se întâmplă în interior.

Imaginile surprinse prin crăpăturile din gard şi pe deasupra acestuia sunt terifiante, iar mirosul este unul greu de suportat. Copiii care îşi fac veacul în zonă au povestit cum angajaţii Serviciului Public Administrare Baze Sportive şi Zone de Agrement au cărat câinii omorâţi cu roaba. În tot acest timp Eugen Ţurcanu, directorul SPABSZA refuză să se deplaseze la faţa locului. Iniţial a transmis unui jurnalist că nu crede că s-ar fi întâmplat aşa ceva, după care nu a mai răspuns la telefon. La fel procedează şi unul dintre principalii săi susţinători, viceprimarul Florin Ghiorghiţă, care nu este de găsit la telefon. La faţa locului se află poliţişti şi jandarmi.
În jurul orei 11:00 la faţa locului au ajuns în sfârşit Ghiorghiţă şi Ţurcanu. revenim cu amănunte.