Peste 200.000 de teste au ajuns la Botoșani, șefa ISJ: Testarea elevilor este o prioritate / Colegii profesori să efectueze triajul epidemiologic

În această dimineață, au ajuns la Botoșani testele rapide pentru elevii din județul Botoșani.

 

Est vorba despre un număr total de 217.800 de teste rapide care urmează a fi distribuite școlilor în cursul zilei de marți, 25 ianuarie.

 

”Testarea elevilor este o prioritate, în contextul creșterii alarmante a numărului de îmbolnăviri. Rugăm părinții, în continuare, să nu trimită la școală copii cu simptome Covid, iar colegii profesori, să efectueze triajul epidemiologic, împreună cu cadrele medicale, acolo unde există cabinete școlare sau să discute cu părinții, pentru prevenirea apariției focarelor în unitățile de învățământ. Sănătate și putere, tuturor!”,

Ada Macovei, inspector școlar general în cadrul ISJ Botoșani

 

Cele trei teste per elev, plus stocurile de rezervă din unități, vor ajunge pentru următoarele două săptămâni, potrivit celor precizate de către inspectorul școlar general Ada Macovei.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store