Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani şi-a deschis porţile pentru preşcolarii, elevii şi profesorii din judeţ în săptămâna “Şcoala altfel – „Să ştii mai multe, să fii mai bun".
Peste 2.000 de elevi botoşăneni de toate vârstele au învăţat de la pompieri cum să-şi protejeze cel mai valoros bun: viaţa. Lecţiile le-au fost predate în timpul vizitelor din această săptămână, la subunităţile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă din Botoşani, Dorohoi, Săveni, Ştefăneşti, Darabani, Flămânzi şi Truşeşti. Elevii au avut ocazia să-i cunoască îndeaproape pe pompieri şi au ascultat cu atenţie fiecare prezentare a misiunilor şi activităţilor pe care angajaţii I.S.U. Botoşani le desfăşoară pentru protecţia şi salvarea cetăţenilor şi a bunurilor acestora.
Totodată, ei au asistat la demonstraţii privind modul de funcţionare a echipamentului de descarcerare, precum şi la simularea unor intervenţii în caz de incendiu.
Vizibil emoţionaţi, copiii au purtat pe rând casca de protecţie, au folosit, unii pentru prima dată, pistolul cu apă şi au urcat în autospecialele de intervenţie.
În timp ce unii elevi au vrut să îi cunoască pe pompieri la ei „acasă”, alții au preferat să le fie gazde. Astfel, angajații ISU Botoșani au fost prezenți în școli și i-au învățat cum să prevină sau cum să se comporte în caz de incendiu sau cutremur, prezentând, totodată, materiale de informare preventivă din campaniilor derulate la nivel naţional F.O.C.– Flăcările Omoară Copii”, “R.I.S.C. – Renunţă! Improvizaţiile Sunt Catastrofale!” şi „Nu tremur la cutremur”.
Vizitele din această săptămână se înscriu în activităţile de informare preventivă, derulate de I.S.U. Botoşani, având ca grup ţintă copiii, în vederea dezvoltării de către aceştia a unui comportament preventiv. Prin aceste activităţi, inspectoratul s-a alăturat, în calitate de partener, proiectului Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani, intitulat „Şcoala altfel – Să ştii mai multe, să fii mai bun”.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: