Astăzi, 22 iunie, s-a desfășurat prima probă scrisă din cadrul Evaluării Naționale a absolvenților de clasa a VIII-a (Limba și literatura română) – sesiunea 2021.
La nivelul județului Botoșani au fost prezenți 3.044 candidați din cei 3.227 înscriși. Nu s-au prezentat la examen 183 de candidați (5,67%).
Nu au fost eliminați candidați pentru tentative de fraudă.
Subiectul și baremul de corectare pentru proba de Limba și literatura română vor fi publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 15.00. Următoarea probă scrisă (Matematică) va avea loc joi, 24 iunie.
Primele rezultate vor fi afișate marți, 29 iunie, până la ora 14:00 (în centrele de examen).
Comunicarea rezultatelor obținute se face anonimizat, atât în centrele de examen, cât și pe site-ul evaluare.edu.ro, respectându-se Regulamentul general privind protecția datelor personale. Mai exact, vor fi utilizate coduri individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților și care au fost distribuite candidaților, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută.
Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 4 iulie, a transmis Inspectoratul Școlar Județean printr-un comunicat de presă.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: