Peste 18 milioane lei doar pentru un lot! Constructorii de pe drumul strategic ținuți pe șantier cu bani mai mulți: Am făcut eforturi supraomenești

Lucrările la drumul strategic avansează însă din cauza exploziei prețurilor la materialele de construcții a fost nevoie din nou de votul consilierilor județeni pentru suplimentarea sumei necesară pentru finalizarea investiției. 

 

Eforturi financiare pentru drumul strategic

 

Consilierii județeni de la Botoșani s-au întrunit vineri în ședință extraordinară, iar unul dintre proiectele de hotărâre care a fosy supus dezbaterii a făcut referire la lucrările efectuate pe drumul strategic.

 

Conducerea CJ a solicitat suplimentarea sumei alocată pentru lotul 1, adică tronsonul Șipote – Răuseni – Călărași – Dângeni – Dobârceni – Mihălășeni. Este vorba despre peste 18 milioane lei.

 

„Din cauza exploziei prețurilor materialelor de construcții suntem nevoiți să ajustăm costurile contractului. Am făcut eforturi supraomenești pentru a menține constructorii pe șantiere drept dovadă e că suntem printre puținele axele strategice pe care se mai lucrează, constructorii reziliind contractele în alte județe din Moldova”,

Doina Federovici, președinte CJ Botoșani.

 

Urmează și celelalte loturi

 

Ulterior vor fi ajustate prețurile și pentru celelalte loturi.

 

„Astăzi aprobăm majorarea proiectului valorii proiectului Regiunea Nord – Est, Axa Rutieră 2 Botoșani – Iași cu suma de 18.151.574,89 lei inclusiv TVA reieșită din formula de ajustare a prețului pentru lucrările aferente lotului 1: Șipote – Răuseni – Călărași – Dângeni – Dobârceni – Mihălășeni”,

Doina Federovici, președinte CJ Botoșani.

 

 

Proiectul de hotărâre a fost votat de către consilierii județeni prezenți la ședință fără a exista alte intervenții.