Peste 15 milioane de apeluri au fost primite anul trecut la Numărul Unic de Urgenţă 112, mai mult de jumătate fiind false, a anunţat joi, 11 februarie 2016, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), cu ocazia Zilei Europene a Numărului Unic de Urgenţă 112, potrivit Mediafax.
"Statistica pe anul trecut realizată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) arată că la Numărul Unic de Urgenţă 112 au fost primite şi tratate 15.561.664 apeluri. Dintre acestea 5.926.985 (38,09 %) au fost reale şi 9.634.679 (61.91 %) false. Cele mai multe au fost transferate către Ambulanţă – 3.741.439 (60,74 %), Poliţie – 1.373.394 (22,30 %), Pompieri – SMURD – 869.059 (14,11 %) şi Jandarmerie – 168.788 (2,74 %)", se spune în comunicatul STS.
Din punct de vedere al apelurilor false, judeţele Covasna, Călăraşi şi Mureş ocupă primele locuri. În luna ianuarie a acestui an, din 1.244.049 apeluri, 486.142 ( 39,08 %) au fost reale şi 757.907 (60,92 %) false. Peste 13.000 de persoane au fost sancţionate pentru apeluri false şi abuzive, cele mai multe sancţiuni fiind date în judeţele Teleorman, Suceava şi în Capitală.
"Potrivit celui mai recent raport al Comisiei Europene, România se situează printre statele membre cu cei mai buni timpi de reacţie (sub 10 secunde) şi o acurateţe sporită în a localiza apelanţii la numărul unic de urgenţă 112", susţine STS.
Timpul mediu de răspuns al Centrului 112 este de 3,68 secunde şi este înregistrat în cazul a 94,63% dintre apelurile la numărul unic de urgenţă. În ce priveşte localizarea apelanţilor, aceasta se face in proporţie de 97,20% pentru reţelele de telefonie fixă şi de 99,27% pentru cele de telefonie mobilă. În aprilie 2005, Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 a devenit operaţional pe tot teritoriul naţional. Începând cu anul 2008, 112 este singurul număr care poate fi folosit de pe orice telefon fix sau mobil pentru a beneficia, gratuit, de serviciile de urgenţă (ambulanţă, pompieri şi poliţie) în orice ţară a Uniunii Europene. Din octombrie 2015, în România, este funcţional serviciul de anunţare a urgenţelor prin SMS pentru persoanele cu dizabilităţi de auz şi / sau vorbire, prin mesaje scurte la numărul 113, păstrând caracteristicile serviciului 112 de voce: gratuitate şi accesibilitate. Pentru a putea utiliza acest număr este obligatorie înscrierea în baza de date a Serviciului 112. Până acum, au fost validate ca şi înregistrate 2.200 de persoane iar activitatea continuă. De la darea in folosinţă a facilitaţii SMS 113, au fost primite 26 solicitări. Numărul pan-european de urgenţă 112 a fost creat în 1991.