În minivacanța de 1 Iunie și de Rusalii, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a suplimentat efectivele operative, care au acționat, în principal, pentru prevenirea faptelor antisociale ce ar fi putut afecta siguranța cetățenilor.
În cele cinci zile, jandarmii botoșăneni implicați în misiuni în sprijinul participanților la manifestările cultural-artistice sau religioase, precum și efectivele de ordine publică care au acționat pentru liniștea comunității, independent sau în cooperare cu polițiștii botoșăneni, au aplicat 108 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 32000 de lei, au constatat trei infracțiuni (port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, furt, lovire și alte violențe) și au acordat sprijin polițiștilor la constatarea a opt fapte de natură penală.
De asemenea, jandarmii au intervenit la nu mai puțin de 30 de sesizări ale cetăţenilor făcute prin apel la numărul unic de urgență 112, unde au luat măsurile legale ce s-au impus.
„Recomandăm cetățenilor să solicite sprijinul autorităților competente în cel mai scurt timp, prin apel 112, în cazul unor situații de tulburare a ordinii și liniștii publice sau a producerii unor infracțiuni, astfel încât forțele de ordine să acționeze cu promptitudine și intervenția lor să aibă efectul scontat”,
IJJ Botoșani.