Pesediștii ofticați că nu au fost așteptați la deschiderea oficială a Târgului Agro Zoo i-au înțepat pe organizatori – VIDEO & GALERIE FOTO

Unitatea politică pentru binele botoșănenilor chiar nu există nici în mod oficial.

Au demonstrat-o astăzi mai ales cei din partidele aflate în coaliția de guvernare, PNL și PSD. Pentru că AUR este totuși în Opoziție.

 

Grupul PSD, mai restrâns numeric decât cel al liberalilor, a ajuns la intrarea principală a Stațiunii Popăuți la ora 13:30.

Așa cum scria în invitația pe care Doina Federovici, președintele PSD și a Consiliului Județean a făcut-o publică pentru a justifica astfel faptul că nu a întârziat la acest eveniment public.

 

 

Dar și pentru a reliefa disensiunile existente pe plan local între social democrați și liberali, care deși nu se atacă fățiș în conferințe de presă, se „înțeapă” reciproc mai ales prin intermediul comunicatelor de presă.

Iar ultimul episod a fost scandalul izbucnit din cauza activității de deszăpezire dintre prefect și șefa CJ.

 

Revenind la ziua de astăzi, Doina Federovici a ajuns la Popăuți alături de Marius Budăi, ministrul Muncii, parlamentarii Alexandra Huțu, Dan Șlincu și Lucian Trufin, cei doi subprefecți și alți oameni cu funcții politice.

Singurii care i-au așteptat pentru a-i întâmpina a fost Ionică Nechifor, directorul stațiunii de cercetare și Cristian Delibaș, șeful Direcției Agricole.

 

Pleiada pesedistă a fost primită cu flori, pâine și sare dar și un pahar de vin cel mai probabil. Și cu muzică specifică pe fundal.

 

A urmat a treia defilare politică printre aceleași standuri cu oameni care nu au mai văzut atâția politicieni decât arareori.

Abia când s-a terminat și a treia baie de mulțime, toți participanții (cu excepția AUR) s-au văzut în zona scenei unde s-au salutat aparent călduros.