Permis cumpărat cu 600 de euro, un bărbat a dat de necaz la vamă

Polițiștii de frontieră de la Stânca au descoperit că permisul este fals.

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit asupra unui bărbat, cu dublă cetăţenie, română şi R. Moldova, un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Lituania, care era fals. 

 

În data de 23 decembrie 2023, în jurul orei 14:00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca - ITPF Iași, s-a prezentat la volanul unui autoturism înmatriculat în Germania, un bărbat cu cetăţenie română şi R. Moldova, în vârstă de 29 de ani.

 

La controlul de frontieră, persoana a prezentat un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Lituania, care avea imprimate datele de identitate și fotografia bărbatului.

 

Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals, se arată într-un comunicat de presă. 

 

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a obţinut permisul în schimbul sumei de 600 de euro, întrucât permisul deţinut legal era expirat şi avea nevoie de un document valabil pentru a-şi exercita profesia.

 

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.