PERCHEZIŢII la Botoşani: Mascaţii intervin în forţă în casele a 48 de botoşăneni

La această oră, la Botoşani, au loc percheziţii în locuinţele mai multor botoşăneni.

 

La această oră, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – IPJ Botoşani, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, efectuează 52 de percheziţii la locuinţele mai multor persoane, bănuite de trafic ilicit de ţigarete provenite din contrabandă.

 

48 de percheziţii au loc pe raza judeţului Botoşani şi 4 în judeţul Iaşi, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunii de contrabandă.

 

Activităţile se desfăşoară cu sprijinul luptătorilor SAS – IPJ Botoşani, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Botoşani şi Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani.