Acțiunea DIICOT a avut loc în cursul zilei de joi, 16 mai 2024.
La data de 16 mai 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Neamț au dispus reținerea a 4 inculpați (unul aflat sub măsura controlului judiciar într-o altă cauză), cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, în formă continuată și deținere fără drept de droguri de risc, în vederea consumului propriu.
Din materialul probator a rezultat că, în perioada 2023 - mai 2024, în mod repetat, inculpații au deținut, intermediat și comercializat direct diferite cantități de canabis către consumatori, inclusiv minori, din județele Neamț, Suceava, Botoșani și Iași.
La aceeași dată, unul dintre inculpați a fost prins în flagrant pe raza municipiului Târgu Neamț, în timp ce transporta cantitatea de circa 3 kilograme canabis destinată comercializării.
În urma celor 5 percheziții domiciliare efectuate pe raza județelor Neamț și Suceava au fost identificate și ridicate cantități de droguri de risc (canabis), grindere, cântare electronice, medii de stocare a datelor, sume de bani în lei, precum și alte mijloace de probă.
Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Neamț cu propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile a celor patru inculpați.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Neamț.
Acțiunea a fost realizată cu sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Neamț și jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț și Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
„Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, a transmis DIICOT.