PERCHEZIŢII cu mascaţi la trei locuinţe şi la Penitenciarul Botoşani

Mascaţii şi poliţiştii au răscolit patru locuinţe la Botoşani, în cursul zilei de miercuri.

 

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, în baza mandatelor emise de Judecătoria Botoşani au efectuat miercuri 4 percheziţii, dintre care trei la domiciliile unor persoane şi una în Penitenciarul Botoşani.

 

În urma activităţilor efectuate au fost identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe mijloace materiale de probă (telefoane mobile, cartele SIM) care interesează cauza.

 

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul omiterii infracţiunii de tentativă la înşelăciune, pentru administrarea probatoriului necesar în vederea luării măsurilor legale. La activitate au participat şi luptători SAS şi lucrători din cadrul IJJ Botoşani.

 
download from google play download from apple store