Oamenii legii au confiscat, marți, material lemnos.
În cursul zilei de marți, poliţiştii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, împreună cu cei din Vlăsineşti şi lucrători ai Gărzii Forestiere Suceava, au pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară.
Percheziția s-a derulat la locuinţa unui bărbat de 51 de ani, din comuna Vorniceni, mandatul fiind emis de Judecătoria Săveni, într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de tăiere fără drept de arbori şi furt de arbori.
Cu ocazia percheziţiei, la locaţia vizată a fost identificată cantitatea de 10,75 metri cubi de material lemnos, deţinută fără documente de provenienţă, aceasta fiind indisponibilizată şi predată în custodie reprezentanţilor Apelor Române - S.G.A. Botoşani.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: