PERCHEZIȚII în județ, după ce TREI puști au spart un magazin și au fugit cu banii 

Polițiștii botoșăneni efectuează cercetări pe numele a trei tineri, din care doi minori, bănuiți de comiterea unor infracțiuni de furt.

 

În urma cercetărilor efectuate şi probatoriului administrat în cauze, poliţiştii i-au identificat pe P. I. de 15 ani, U. I. de 16 ani și A. G. de 18 ani, toți din oraşul Flămânzi, ca fiind prinicpalii suspecţi de comiterea, în perioada 20 – 24 februarie 2016, a unor infracţiuni de furt. Astfel, cei trei tineri sunt bănuiţi că ar fi pătruns, pe timp de noapte, în locuinţe şi un magazin de pe raza localităţii Flămânzi, de unde au sustras bunuri şi bani. Vineri, 26 februarie 2016, poliţiştii Secţiei Rurală 8 Flămânzi au efectuat  mai multe percheziții la persoane fizice de pe raza oraşului Flămânzi, fiind  identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe probe utile soluţionării cauzelor de furt. În cauză continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.