Pentru a treia oară se încearcă scoaterea unui consilier de la municipiu

Ședința ordinară de Consiliu Local programată pentru data de 31 iulie 2014 ar putea fi ultima pentru consilierul local exclus din Partidul Poporului Dan Diaconescu (PP DD), Marius Cristescu.

 


"I-a fost anulată cererea de anulare a hotărârii de excludere din partid"

Acesta nu a obținut câștig de cauză în acțiunea deschisă la Tribunalul Botoșani prin care a cerut anularea deciziei privind excluderea sa din partid.
”Este o hotărâre judecătorească pe fond prin care i-a fost anulată cererea de anulare a hotărârii de excludere din partid. La Tribunalul Botoșani. El are o cerere de reexaminare care se judecă tot la Tribunalul Botoșani, deci nu este o hotărâre, deși acțiunea lui a vizat fondul cauzei, hotărârea nu este dată pe fond, ci în consecința unei iregularități procedurale”, a declarat Ioan Apostu, secretarul Primăriei Botoșani.

Ori nu şi-a completat actele la dosar, ori nu a plătit taxa de timbru

Concret, Marius Cristescu ar fi urmat să-și completeze actele de la dosar, lucru pe care nu l-a realizat în termenul impus de magistrați, aspect care a dus la respingerea acțiunii. Ceea ce înseamnă că, la ședință ar urma să fie inițiat un proiect de hotărâre pentru înlocuirea sa din plenul municipal.
”Stabilim cu dl. primar dar probabil da, va fi pe data de 31 iulie. Proiectul de hotărâre va viza încetarea mandatului și completarea plenului municipal. El nu mai are o cale de atac care să vizeze fondul, iar șansa lui este să promoveze o nouă acțiune pe fond. Eu ce să-i fac dacă nu este atent?”, a mai spus Ioan Apostu.
Secretarul Primăriei ar bănui că, de fapt, Marius Cristescu nu și-ar fi plătit taxa de timbru. Este pentru a treia oară când este promovat un astfel de proiect, primele două fiind în lunile noiembrie și decembrie a anului trecut.
Marius Cristescu nu a putut fi contactat telefonic.(G.E.)
CITEŞTE ŞI:
 Teatru, jocuri de culise şi acuze la municipiu cu înlocuirea lui Cristescu - VIDEO