Pensionarii omeniţi cu diplome şi cărţi de vizite la revelionul liberal GALERIE FOTO 

 

Dacă tot au făcut Revelionul Pensionarilor pe banii partidului, liberalii au dorit să se asigure că vârstnicii pricep bine treaba asta. Ca atare, consilierele preşedintelui PNL Botoşani, Florin Ţurcanu, au împărţit cărţi de vizită participanţilor la eveniment.
revelionul pensionarilor pnl botosani

Nu doar din partea sa, ci şi a viceprimarului Cătălina Lupaşcu. În prima Florin Ţurcanu roagă din nou oamenii să îi susţină proiectul „Botoşani judeţul în care vreau să trăiesc”, cea de-a doua fiind una cu sigla Primăriei Botoşani. În plus, pensionarilor li s-au înmânat câte o aşa-numită „diplomă de excelenţă”. 
„Se acordă în semn de profundă preţuire şi recunoştinţă pentru întreaga activitate desfăşurată de-a lungul anilor şi pentru contribuţia majoră la dezvoltarea societăţii”, scrie pe diplome.
Acestea au sigla PNL, culorile partidului, ştampila formaţiunii şi semnăturile preşedinţilor judeţean şi municipal PNL Botoşani, Florin Ţurcanu, respectiv Viorel Iliuţă, precum şi cea a liderului TNL Botoşani, Sorin Cornilă.
Cei în jur de 600 de pensionari au primit totuşi şi mâncare şi băutură, printre altele fiind serviţi cu aperativ, sarmale, friptură şi suc... Giusto. (S.B.)
[[galerie-foto]]
VEZI ŞI:
 Preşedintele şi deputata au sosit încălziţi la revelion – FOTOGALERIE
[[banner]]
VEZI ŞI:
 Ţurcanu face de acum nunţi de aur şi argint: Liberalii au bani, nu aţi văzut cum vin cu Audi A8, cu Mercedesuri?