"Pensionarii de lux" tăiaţi de la gratuitate pe tramvai

 

Gata cu gratuitatea pe tramvai în rândul pensionarilor care primesc lunar venituri consistente din acest drept financiar. Primăria doreşte să reducă subvenţiile în cazul „pensionarilor de lux” şi a solicitat o situaţie în acest sens de la Casa Judeţeană de Pensii.

Momentan intenţia şefilor din Primărie este la stadiu incipient, adică se lucrează la partea de identificare a unor astfel de botoşăneni care şi-ar permite oricând o călătorie cu tramvaiul.
„Suntem în etapa în care facem o analiză pe categorii de venit pentru a putea analiza situaţia în care putem interveni pe subvenţia acordată de municipalitate, dacă sunt situaţii excepţionale în care pensionarii realizează venituri foarte, foarte mari şi beneficiază de subvenţie din partea Primăriei”, a declarat Cosmin Andrei.
În cazul în care vor fi înregistrate astfel de situaţii, viceprimarul a declarat că va iniţia o Hotărâre de Consiliu Local prin care să se ajusteze nivelul subvenţiei pentru aceste categorii de pensionari.
„Putem interveni şi cu acordarea unui procent din subvenţie în funcţie de categoriile de venituri pentru situaţiile în care un pensionar să zicem că are o pensie de peste 3 – 4.000 de lei şi beneficiază de gratuitate, noi putem interveni cu acordarea unei facilităţi într-un anumit procent, nu neapărat de 100%”, a mai spus viceprimarul.
În acest moment Primăria plăteşte pentru pensionari aproximativ 24 de lei, diferenţa fiind suportată de operator. Măsura ar urma să fie aplicată şi ca urmare a unor sesizări venite din partea unor pensionari botoşăneni cu venituri extrem de reduse. Beneficiază de gratuitate pe tramvai în jur de 9.000 de pensionari. (G.E.)
CITEŞTE:
 Îmbulzeală cu pensionari la abonamentele Eltrans: FOTOGALERIE
[[banner]]