Conducerea Spitalului Municipal Dorohoi este nevoită să ia mai multe măsuri administrative pentru a se putea încadra în prevederile noii legi care impune ca fondul de salarii să nu depăşească 70% din bugetul total a unităţii. Medicul Valerian Andrieş, managerul spitalului dorohoian spune că printre măsurile ce se vor lua chiar din această lună se regăsesc, pensionarea cadrelor medicale care împlinesc vârsta de pensionare sau reevaluarea sporurilor.
Dacă anul 2010 a fost unul fără probleme de ordin financiar şi unitatea spitalicească a reuşit să nu aibă datorii, anul 2011 se aunţă a fi mai dificil. Valerian Andrieş, managerul Spitalului Municipal Dorohoi a declarat că în virtutea noii legi intrată în vigoare din 2011, care prevede că, cheltuielile cu salariile nu pot depăşi 70% din buget, este nevoit să ia din această lună unele măsuri administrative. Prima şi cea care va avea un impact negativ asupra unor salariaţi, este pensionarea cadrelor medicale care au împlinit vârsta de pensionare de 59 de ani pentru femei şi 64 pentru bărbaţi. Managerul spitalului spune că în această situaţie sunt şapte sau opt cadre medicale, asistenţi şi infirmieri de la diferite secţii ale spitalului. Valerian Andrieş a specificat că nu vor fi pensionaţi şi medici, „şi aşa avem deficit pe aceste posturi”. Potrivit managerului, o altă măsură va fi reevaluarea conform legii a sporurilor tuturor categoriilor de personal şi legat de acest aspect, până la începutul lunii aprilie, activitatea desfăşurată în zilele de weekend, se va face cu personal minim. Asta tocmai pentru a nu se plăti pentru aceste zile salariul dublu. Managerul spitalului spune că lucrurile se vor îndrepta din luna aprilie când urmează să se semneze un nou contract cu Casa de sănătate şi atunci este posibil să se facă angajări. „Din luna aprilie, spitalul va semna un nou contract cu Casa Judeţeană de Sănătate care sperăm să ne asigure finanţarea până la sfârşitul anului” a declarat în exclusivitate pentru Realitatea Dorohoiană, medicul Valerian Andrieş, managerul spitalului dorohoian.