Pensionari "fiţoşi" la tratament: bilete refuzate de... vreme

Au ajuns biletele de tratament la Casa Judeţeană de Pensii. Deja prima serie cu pensionari care au solicitat a plecat pentru a se relaxa într-un sejur de 18 zile, sâmbătă, 15 februarie 2014. 

 

Conducerea Casei Judeţene de Pensii a declarat că au fost şi persoane care au refuzat biletele care au fost astfel redirecţionate spre alte judeţe. Motive nu îl constituie neapărat staţiunea ci perioada din an, bătaia mare fiind dată pentru lunile din sezonul cald.
„Am primit un număr de 38 de bilete la prima tranşă care a plecat în 15 februarie. În primă fază am primit pe staţiunile care aparţin Casei Naţionale de Pensii, în speţă Olăneşti, 1 Mai, Covasna. Ulterior, sperăm ca până la 3 martie să se finalizeze procedura de achiziţie şi pe restul staţiunilor din ţară. Suntem în procedură de achiziţie la nivel naţional, bineînţeles”, a declarat Marius Budăi, director executiv al Casei de Pensii.
Au depus în perioada prevăzută de legislaţia în vigoare, solicitări pentru bilete de tratament în jur de 2.300 de pensionari botoşăneni. Cei care nu au ajuns încă la ghişeele instituţiei o pot face de-a lungul anului. Pleacă în staţiuni cu prioritate pensionarii care nu au mai fost în staţiuni în ultimii doi ani şi în funcţie de afecţiunea medicală. (G.E.)
CITEŞTE:
 Pomana electorală la tratament: pensionarii trimişi din februarie în staţiune
[[banner]]