Peste 5,7 milioane de lei au fost suplimentați de Guvern anul acesta pentru plata salariilor în instituții culturale, arată Busines Magazin.
Concret, și personalul din aceste instituții care și-au câștigat drepturile salariale în instanță își vor primi, în cele din urmă, banii. Ministerul Culturii a locat suma de 320.000 lei pentru capitolul „Cultură, recreere și Religie”, titlul „Cheltuieli cu personal”, bani care vor fi împărțiți la direcțiile pentru cultură din nou județe, printre care și Botoșani. Aici lucrurile stau în felul următor: pentru anii 2005-2008, șase salariați urmează să primească ultima tranșă din totalul de 1 miliard de lei vechi, aproximativ 35% din sumă.
Dănuț Huțu, directorul Direcției Județene de Cultură Botoșani:
„Toți cei care au muncit atunci, au depus acțiuni în justiție și au câștigat, vor primi banii, deși nu cred că vor veni foarte curând”.
Printre aceștia se numără și angajați ieșiți la pensie, spune directorul instituției. În momentul de față, dintre cele șapte posturi prevăzute în organigrama Direcției de Cultură, doar trei sunt ocupate, șeful instituției arătându-se nemulțumit de starea actuală: „noi lucrăm de multă vreme cu așa de «multă» lume. Lumea a ieșit la pensie și posturile au rămas blocate, asta este”, a conchis acesta.
(C.B.)