Pensionari botoșăneni luați la mișto de șoferi de maxi taxi care vor să-i ducă la… cimitir

Reprezentanții vârstnicilor botoșăneni s-au plâns prefectului și primarului de comportamentul unor șoferi de pe mașinile care circulă în regim de maxi-taxi în municipiu și care aparțin societății Microbuzul.

 

Pensionarii beneficiază de gratuitate pe acest mijloc de transport în comun și din acest motiv nu ar fi tocmai pe placul șoferilor de pe microbuze.
O problemă care deranjează este transportul local pe microbuz. Știu că era mult mai avantajos când cetățeanul, tânăr sau pensionar se urca în microbuz și dădea bani pe bilet. Acum urcându-se cu abonamentul, nu mai iese banul. Dar eu știu că Primăria pentru cei care și-au luat abonament la Microbuzul, se virează niște bani din bani publici”, a povestit Maria Paraschiv, lidera pensionarilor într-o ședință de dialog social.
Ea a mai menționat că neregulile în acest segment de activitate continuă și din alte puncte de vedere. Anume, faptul că unii dintre șoferii de pe maxi taxi iau călători peste limita admisă de lege.
”Ca să ți se spună că: ăăă, îi duc iar pe ăștia de la Cimitirul Pacea la Cimitirul Eternitatea. Nu e chiar așa de…eu știu că stația este de la Eternitatea până partea cealaltă dar parcă știți, e deranjant, acum când vine un pensionar și spune mai înclin să cred că mai pune două vorbe de la dânsul. Dar când aud eu cu urechile mele…Chiar la orele de vârf când mai iese lumea care lucrează e foarte aglomerat. Și atunci ca să ia câte 30-40 încearcă cu vociferările dă-te mai încolo, nu încap și eu, și atunci șoferul pune vreo două, trei frâne mai puternice și ne așează”, a mai arătat Maria Paraschiv.
Pensionarii beneficiază de gratuitate pe mijloacele de transport ale Eltrans și Microbuzul. (G.E.)
CITEȘTE: ACUM: Întâlnire la Prefectură cu listă lungă de probleme și-un administrator de club decedat - FOTOGALERIE