Compania Naţională Poşta Română informează că în această lună distribuirea pensiilor se va decala.
Poșta precizează că acest lucru se explică prin faptul că banii pentru drepturile sociale ajung în conturi începând cu 7 ianuarie, aşa cum se întâmplă la fiecare început de an.
"Într-o lună obişnuită, Poşta Română primeşte prima parte a banilor de pensii cu 3 zile înainte de prima zi lucrătoare a lunii în care pensiile sunt livrate. Ca la orice început de an, partenerii noştri de la Casa Naţională de Pensii Publice virează Poştei Române prima tranşă a banilor începând cu 7 ianuarie, întrucât are loc închiderea de an, când se trage linie închizându-se creditele bugetare. Transformarea acestora în cash şi distribuirea în genţile fiecărui factor poştal durează aproximativ 3 zile. Astfel, pensiile vor fi livrate începând cu 10 ianuarie, într-un interval de 10 zile", menționează sursa citată.
Horia Grigorescu, directorul general al Poştei Române, spune că Poșta va lucra la capacitate maximă începând cu data de 6 ianuarie.
"Noi, Poşta Română, înţelegem nevoia pensionarilor de a avea pensia la timp în buzunar, fapt de care ne asigurăm lună de lună. Fiecare român trebuie să aibă încredere în această companie, fără să aplece urechea la fake-news-uri sau dezinformări premeditate”, spune Grigorescu.
Compania spune că, "la fel ca în 2019, pensiile vor fi livrate, şi anul acesta, în timp record, până pe 20 ianuarie, ca urmare a dedicării şi efortului susţinut al poştaşilor români".
Parcursul pas cu pas al banilor de pensii poate fi urmărit mai uşor în infografic:
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: