Peste un milion de lei este contravaloarea pensiilor plătite ilegal la Botoşani în numai doi ani de zile şi jumătate. 105 botoşăneni au primit pensie deşi se aflau într-o stare de incompatibilitate. Aceştia au beneficiat în acelaşi timp de venituri de natură salarială, dar şi de pensie anticipată sau de invaliditate gradele 1 sau 2. Cu alte cuvinte, teoretic aceştia aveau afecţiuni care nu ar fi trebuit să le dea posibilitatea să mai muncească, însă practic ei lucrau în cadrul unor asociaţii familiale sau erau autorizaţi ca persoane fizice. Toate acestea au fost descoperite în cadrul unui control efectuat de Curtea de Conturi. Când s-a confruntat baza de date de la Casa Judeţeană de Pensii cu cea de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice s-au depistat pensionarii incompatibili. S-a calculat şi prejudiciul şi s-a ajuns astfel la nici mai mult, nici mai puţin de 1.007.538 lei. „Este vorba de pensii plătite pe 2008, 2009 şi prima jumăate a anului 2010”, ne-a declarat Narcis Dreţcanu (foto dreapta), director adjunct CJP. Instituţia a notificat botoşănenii în cauză şi le-a cerut să aleagă între pensie şi AF sau PF şi cu toţii au optat pentru varianta de a primi în continuare bani de la stat.
Procese cu pensionarii
În aceste condiţii s-au emis decizii de reţinere a sumelor cu care s-a prejudiciat bugetul de pensii. Astfel, persoanele respective nu mai primesc pensia întreagă până ce CJP nu îşi recuperează contravaloarea sumelor plătite în afara legii. 35 dintre pensionari, adică exact o treime dintre cei afectaţi de măsură, nu s-au împăcat însă cu aceasta şi au atacat-o în instanţă, CJP judecându-se acum cu ei. Nereguli de acest tip s-au depistat în alte 12 judeţe ale ţării - Arad, Braşov, Brăila, Buzău, Ialomiţa, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Tulcea, Vrancea, Bistriţa-Năsăud – şi în Bucureşti. La Botoşani însă prejudiciul este unul din cele mai mari constatate. Astfel, suma calculată la nivel naţional că s-a plătit ilegal se ridică la 5,8 milioane de lei, ceea ce înseamnă că a şasea parte din aceasta provine de la Botoşani.