Ultimele modificări aduse legislaţiei de interzicere a cumulării pensiei cu salariul din sistemul public prevăd și excepţii pentru anumite categorii profesionale.
Situaţia în care persoane în vârstă de 45 de ani, în plină formă de muncă, se pensionează din sistemul public şi revin să se angajeze tot în sistemul public este profund injustă, iar acesta este sensul interdicţiei cumulării pensiei cu angajarea în sistemul public, a declarat ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru.
„Eu am iniţiat această propunere (de interzicere a cumulării pensiei cu salariul în sistemul public, n.r.) având convingerea că în sistemul public trebuie să privim lucrurile foarte corect: la 45 de ani eşti în plină formă de muncă; este profund injust să te pensionezi, după care să te întorci în sistemul public, şi sunt cazuri de persoane care se întorc chiar în aceeaşi instituţie, şi să-ţi continui activitatea. Sunt convinsă că această reglementare nu va inhiba pe cei care sunt în formă optimă de muncă şi care se vor îndrepta spre zona privată, şi cred că este nevoie de expertiza lor în domeniul privat. În acelaşi timp, cred că cei care au înţeles că a venit momentul să fim corecţi cu privire la resursele publice vor face opţiunea în termenul de 15 zile şi vor alege între pensie şi salariu”, a transmis Violeta Alexandru, într-un interviu acordat Agerpres.
Ultimele modificări aduse legislaţiei
Ministrul Muncii s-a referit şi la ultimele modificări aduse legislaţiei de interzicere a cumulării pensiei cu salariul din sistemul public, care prevăd excepţii pentru anumite categorii profesionale, printre care angajaţii din educaţie, sănătate sau cultură, potrivit sursei menționate.
„Reglementarea (…) cu privire la excepţiile la care vă referiţi a venit ca urmare a mai multor consultări cu partenerii sociali, respectiv ca urmare a numărului semnificativ de mesaje pe care atât eu, cât şi premierul şi membrii cabinetului le-au primit, de la profesori din învăţământul preuniversitar, mai ales cadre didactice care au răspuns nevoii comunităţii de a-şi continua activitatea, pentru că nu există alternativă, respectiv de la cadre medicale care ne-au demonstrat în mod obiectiv care este aportul lor în domeniile în care expertiza lor este relevantă, necesară. Au fost foarte multe semnale pe care le-am primit de la actori, de la oameni de cultură, care ne-au semnalat faptul că în domeniul în care lucrează, oamenii îi apreciază pentru ceea ce ei fac în diverse situaţii, cum ar fi actorii care joacă în piese de teatru şi care reprezintă un nume în acest context şi care sunt personalităţile pentru care publicul vine să vadă un spectacol”, a adăugat ministrul Muncii.
În context, oficialul a subliniat că activitatea acestor categorii va putea fi continuată după pensie doar în măsura în care managerul instituţiei vizate nu va găsi o altă soluţie.
„Toate aceste situaţii, pentru că legile trebuie să ţină cont de situaţiile de viaţă şi de ce se întâmplă în realitate, respectiv semnalele pe care le-am primit de la asistenţii personali ai persoanelor cu dizabilităţi, ne-au determinat să facem anumite corecţii în propunerea pe care noi am avansat-o iniţial şi să reglementăm de o asemenea manieră încât activitatea acestora să continue, dar doar în măsura în care nu există o altă soluţie pe care să o evalueze de la caz la caz managerul, cel care administrează respectiva unitate de învăţământ, unitate sanitară, teatru etc. Reglementarea noastră pune accent pe responsabilitatea fiecărui conducător de instituţie, care trebuie să evalueze în ce măsură există alternative şi să decidă just astfel încât să-şi poată continua activitatea în mod normal”, a completat Violeta Alexandru.
Angajaţii sunt solicitaţi să se întoarcă la muncă după pensionare
Ministrul Muncii a precizat, astfel, că în învăţământ, angajaţii sunt solicitaţi să se întoarcă la muncă după pensionare chiar de către angajatori, din cauza lipsei de personal, mai ales în mediul rural şi în oraşele mici.
„Mai ales în mediul rural şi în urbanul mic sunt unităţi de învăţământ astăzi neatractive pentru tinerii absolvenţi, pentru cei care ar putea fi tineri profesori, dar va trebui să schimbăm acest lucru. Personal cred că acest lucru trebuie schimbat şi ar trebui să fie un obiectiv pentru toţi cei care conduc unităţile de învăţământ din mediul rural, n-ar trebuie să ne complacem în reglementarea pe care am propus-o ieri prin asumarea răspunderii, în sensul în care da, trebuie găsită o soluţie pentru continuarea activităţii, e destul de delicat să faci aceste schimbări în mijlocul anului şcolar şi să perturbi cumva activitatea de la clase, dar cred că fiecare director de şcoală, fie că este în domeniul sanitar, fie în educaţie, în instituţiile de cultură, trebuie să ia acest mesaj pe care Guvernul îl dă extrem de serios şi trebuie să caute să întinerească, să dea o şansă tinerei generaţii să intre în sistem şi să-şi construiască o carieră în perioada următoare”, a menţionat Violeta Alexandru.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: