Pelerinaj la ușa lui Orban, deputata din Botoșani vrea să fie stăpâna ciocănelului

După ce au dat jos Guvernul, liberalii vor încerca să preia controlul și în Parlament.

 

Liberalii dau ca certă desemnarea liderului PNL, Ludovic Orban, pentru funcția de premier. Ca la orice schimbare de putere din România, pretendenții la funcții ministeriale au făcut coadă la ușa lui Ludovic Orban și fiecare își cere tainul.

 

Surse din PNL au precizat că mulți au avut parte de o surpriză neplăcută din partea lui Orban. Liderul PNL nu vrea să discute componența noului Guvern până nu se decide formula de guvernare. Dacă PNL va intra singur sau împreună cu alte partide la guvernare, ceea ce ar complica jocurile.

 

Conform stiripesurse.ro, există 5 sau 6 liberali care vor fi sigur în viitorul guvern Orban, dar în rest toate calculele sunt deschise. Orban a ezitat să facă promisiuni clare și toată lumea stă în expectativă.

 

Liberalii încearcă să construiască acest guvern cu gândul la anul electoral 2020. Tocmai de aceea, sursele noastre susțin că în echipa lui Orban vor intra doar oameni cu imagine foarte bună și care vor fi luați la puricat pentru ”scheleții din dulap”.

 

După ce au dat jos Guvernul, liberalii vor încerca să preia controlul și în Parlament. Liderul deputaților PNL, Raluca Turcan, își dorește să devină președinte al Camerei Deputaților sau ”stăpânul ciocănelului” conform celebrei expresii lansate de Liviu Dragnea.

 

De asemenea, Rareș Bogdan le-a spus clar colegilor din PNL că el a fost ales europarlamentar și își dorește să rămână la Bruxelles. Și alți grei ai PNL vor sta în afara guvernului, dar toate calculele se fac pentru decembrie 2020, după alegerile parlamentare. Liberalii mizează pe o victorie la un scor care să le permită să fie vioara întâi la guvernare și atunci greii partidului vor forța intrarea în guvern, mai scrie sursa citată.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store