PEDEAPSA primită de un botoșănean după ce a fost prins cu produse CONTRAFĂCUTE

Un botoșănean a vrut să facă rost de bani apucându-se de vândut produse contrafăcute.

 

Însă afacerea nu i-a mers prea bine și asta pentru că a fost depistat de către polițiștii din cadrul IPJ Botoșani cu 1016 bucăți articole de îmbrăcăminte, încălțăminte și parfumuri inscripţionate cu diferite mărci precum Adidas, Nike, Dior. Însă s-a constatat că nu deţinea documente legale de proveniență și originalitate. Drept urmare, el a fost trimis în judecată.

 

În fața instanței de la Judecătoria Botoșani el și-a recunoscut fapta, iar în cursul săptămânii trecute a aflat decizia instanței.

 

„Condamnă pe inculpatul R.C.B , pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, prev. și ped. de art. 90 alin. 1 lit. b din Lege 84/1998, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și cu aplicarea art. 374 alin. 4, 375, 396 alin. 10 Cod procedură penală la pedeapsa de 3 luni închisoare. În temeiul art. 91, 92 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 2 ani”,

se arată în decizia instanței

 

De asemenea, botoșăneanul este obligat să presteze un număr de 60 zile muncă neremunerată la Primăria municipiului Botoșani sau la D.J.D.P. Botoșani. Totodată s-a dispus distrugerea tuturor bunurilor confiscate.

 

 

download from google play download from apple store