Dimineața zilei de marți, 25 august 2015. Sediul Administrației Județene a Finanțelor Publice clocotește de contribuabili care au treburi fiscale. Majoritatea sunt întâmpinați încă de la intrare de un agent de pază care-i întreabă politicos destinația.
Cei care au treabă la front-office sau ghișeele din față, pe românește sunt norocoși. Ceilalți care ar dori să depună vreo cerere fiscală sau vreun alt document la serviciile de pe etaje, sunt poftiți afară. Asta după ce, intrările spre holurile interioare, prin spatele ghișeelor frontale, au fost blocate.
”Sunt contribuabili care nu au ce să caute pe la administrare venituri, pe la inspecții fiscale, pe la Trezorerie și atunci voi lua măsuri cu firma de pază care să facă această selecție și o să deschid ușile. A fost așa un mesaj. A fost o discuție cu un contribuabil mai nervos”, explică situația Radu Țurcanu, directorul general al AJFP.
Decizia nu este una deplasată dat fiind faptul că publicul avea contact aproape direct cu funcționarii din spatele ghișeelor. Ba chiar, în cazul celor cu temperament mai latin, situația chiar ar fi putut degenera, cum s-ar fi întâmplat de altfel și zilele trecute.
”Ciudat este modul de concepere din anul 1991, un proiect energofag, pe atunci ne comparau cu băncile, prost gândit, cu gardă financiară, cu cameră de armament, cu sală de tezaur, am găsit alte soluții tehnice și tot s-au cheltuit bani în timp. Acum sper ca firma de pază să-și facă treaba. Front-office este front-office, la cei din back-office nu au ce să caute”, mai spune Radu Țurcanu.
Așadar, publicul folosește în prezent intrarea din spate, utilizată până ieri doar de personalul instituției. Probleme întâmpină și finanțiștii care au treburi la etaje diferite și sunt puși în situația de a ocoli. Neoficial, scandal ar fi făcut în sediul instituției gărzile de corp ale omului de afaceri Constantin Cuciureanu, însă informația nu a fost confirmată de conducere. (G.E., C.B.)
[[galerie-foto]]