Pe Budăi l-au cam apucat nervii: Nu este legea nici a Olguţei Vasilescu, nici a lui Marius Budăi

Marius Budăi, ministrul Muncii, a răbufnit luni, susținând că proiectul legii pensiilor în forma existentă nu aparține nici Olguței Vasilescu, nici lui, ci partidului PSD-ALDE. De asemenea, acesta acesta  a respins afirmaţiile conform cărora nu ar fi bani pentru plata pensiilor.

 

 

„Nu este legea (pensiilor – n.r.) nici a Olguţei Vasilescu, nici a lui Marius Budăi, este legea propusă de PSD – ALDE, noi o susţinem în forma care este, dacă vor fi ceva amendamente vom discuta în comisii şi în plenul Camerei şi vom decide”, a afirmat Budăi, la Parlament.

 

El a spus, conform Bugetul,  că va respecta prevederile programului de guvernare şi că discută „aproape zilnic” cu fostul ministru al Muncii Olguţa Vasilescu.

„Discutăm aproape zilnic, chiar şi pe legea pensiilor, cu Olguţa Vasilescu”, a punctat el.

 

Marius Budăi a criticat declaraţiile conform cărora nu ar exista bani la buget pentru a asigura plata acestor pensii:

„Condamn ferm astfel de declaraţii deoarece nu fac decât să aducă panică în rândul pensionarilor. Au fost astfel de declaraţii şi pe parcursul anului 2017 şi s-au dovedit false”.

 

De asemenea, el a infirmat faptul că s-ar fi luat bani din Fondul de rezervă al Guvernului pentru că nu ar fi bani pentru pensii.

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store