Pe Aurel l-au lovit dragostea şi inspiraţia în faţa botoşănenilor: Ori eşti nebun, ori iubeştiVIDEO

Ultimul artist care a cântat pentru botoşăneni în 2016 nu s-a mulţumit doar să coboare spre spectatori şi să se urce pe gardurile montate de jandarmi în Piaţa Revoluţiei.

 

Aurel Moldoveanu s-a apucat chiar de compus şi un soi de poezie – cântec la revelionul organizat de Primăria Botoşani. A recitat - cântat cu rimă opţională, chiar pe scenă, în faţa câtorva mii de oameni şi suna cam aşa:

 

Ridică braţele şi strigă cu mine
Vreau să fie perfect 2017
Şi haideţi acum, acum toţi deodată
Să trăiţi, la mulţi ani
Haideţi, acum, aici, în Piaţă
Te iubesc, Botoşani

 

Poate nemulţumită de reacţia spectatorilor la auzul unei asemenea creaţii, prezentatoarea Monica Ropotă a cerut: “vreau să vă aud Botoşani”.


După care, ca şi cum ar fi cântat gratuit, cântăreţul s-a lăudat singur.


“La minus două, trei grade să cânţi live, ori eşti nebun, ori iubeşti un public la nebunie”,

Aurel Moldoveanu, cântăreţ.

Acesta a intermediat de fapt printr-o firmă organizarea unei mari părţi a petrecerii în aer liber a municipalităţii botoşănene.