PDL-ul invitat alături de PNL şi PER: Să vină în polul de dreapta

 

Liderii PNL Botoşani şi PER Botoşani prezenţi luni după-amiază la sediul liberalilor pentru semnarea protocolului de colaborare dintre cele două organizaţii judeţene au insistat asupra faptului că este o alianţă de Dreapta. Este primul acord de acest tip semnat în ţară, însă cu siguranţă nu şi cel din urmă.
PNL botosani per botosani protocol pdl

"E o inţiativă care a fost apreciată la Bucureşti”

„Sperăm să generalizăm, noi am avut Biroul Naţional la Bucureşti, unde am propus un protocol de colaborare cu PNL, am zis iniţiativa să vină tocmai de la Botoşani. Acesta este primul protocol la nivel naţional, urmând săptămâna viitoare Suceava, Mureş şi alte judeţe. După o analiza a numărului de protocoale care se vor face cu PNL poate vom trece la o acţiune la nivel naţional. E o inţiativă care a fost apreciată la Bucureşti”, a afirmat Daniel Alexandru, preşedinte PER Botoşani.
Acesta a anunţat o colaborare strânsă cu liberalii şi proiecte comune: „vom sprijini PNL. La fel, PNL ne va sprijini pe noi”.

PDL-iştii analizează "la toate nivelele" trecerea alături de PNL şi PER

Ecologiştii au arătat că nu abandonează PDL, alături de care anul trecut au format împreună cu PNŢCD, Mişcarea pentru Botoşani, deoarece respectiva alianţă era una electorală, terminată în ziua alegerilor. Mai mult, liderii PER Botoşani îi vor alături din nou pe democrat-liberali.
„Noi aşteptăm şi PDL-ul să vină în polul de dreapta”, a afirmat Mircea Costea, preşedinte de onoare PER Botoşani, care a adăugat că s-a adresat o invitaţie oficială PDL-iştilor, iar aceştia au răspuns că o analizează „la toate nivelele”. 

PNL-iştii nu simt că ar încălca protocolul cu PSD

„Acest protocol vizează nişte partide care au doctrină de dreapta, nu ne ferim nici de termeni, nici de doctrină”, a spus Gheorghe Sorescu, preşedinte PNL Botoşani. Acesta susţine că prin acordul încheiat cu ecologiştii nu se încalcă protocolul cu PSD privind Uniunea Social Liberală.
„Protocol de colaborare putem să avem ca partid cu ONG-uri, cu asociaţii, cu oricine, pentru bunul mers al activităţii, sigur că da... Trăim într-o ţară liberă vreau să cred, trăim şi putem acţiona în consecinţă”, a arătat Gheorghe Sorescu. Şi preşedintele PDL Botoşani, Cătălin Flutur, a vorbit sâmbătă la scrutinul intern din partid, despre o alianţă cu PNL. (S.B.)
CITEŞTE ŞI:
 Protocolul liberalo-ecologist, de la funcţii în administraţie la vot în CL - DOCUMENT
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
 Flutur şi PNL: Dacă o să facem o alianţă…