PDL merge pe mîna viceprimarului de Răchiţi, Bulgaru şi-a făcut degeaba dosar

 

Democrat-liberalii botoşăneni au intrat în cursa pentru Primăria Răchiţi cu doar aproximativ o oră înainte de expirarea termenului limită de depunere a candidaturilor. Aşa cum se anticipa, PDL mizează pe actualul viceprimar Vasile Adăscăliţei.

Acesta susţine că a fost practic constrîns să meargă pe lista formaţiunii de guvernământ întrucît negocierile cu celelalte două principale formaţiuni politice au eşuat. „PNL şi PSD n-au vrut să mă mai susţină. M-am trezit de unul singur, numai cu partidul meu, care nu are forţă pentru desfăşurarea unei campanii electorale. Trebuia pentru comunitatea mea să fac pasul acesta, să trec la PDL”, a declarat pentru Botoşăneanul.ro, luni la ora 23:00 Vasile Adăscăliţei.

Ultimele minute înainte de expirarea termenului limită de depunere a candidaturilor au fost foarte tensionate. De teamă probabil să nu rămînă fără candidat, liderii PDL au pregătit o variantă de rezervă. Astfel, Florin Bulgaru, consilierul preşedintelui Consiliului Judeţean, avea tot dosarul pregătit în eventualitatea în care Adăscăliţei intra în cursă din partea PC. Acesta din urmă şi-a completat dosarul pentru PDL abia  în jurul orei 22:30. În mod normal, odată ce a trecut la alt partid, ar trebui să îşi piardă mandatul de viceprimar. „E problema Partidului Conservator de acum. Îmi pare rău că am plecat de acolo, era un grup în care deciziile se luat democratic”, a mai spus Adăscăliţei.

Acesta a mai candidat la Primăria Răchiţi în 2000, 2004 şi 2008, prima oară din partea Partidului Moldovenilor, iar apoi pe lista PC, însă a reuşit maxim să intre în turul al doilea.

Scrutinul de la Răchiţi este programat pentru data de 30 mai.