PDL-iştii, vot braţ la braţ cu PNL-iştii – AFLĂ ce spune Flutur

 

Proiectul care a rupt USL-ul la Consiliul Judeţean nu ar fi trecut fără sprijinul consilierilor judeţeni PDL. În bloc, dmeocrat-liberalii au votat pentru alocarea a 600.000 de lei Memorialului Ipoteşti după ce, în prealabil, Cătălin Flutur a luat cuvântul.
consilieri judeteni PDL Botosani
Fostul primar nu a avut o atitudine făţişă, nici pentru, nici împotriva proiectului, nelăsând foarte clar să se înţeleagă dacă el şi colegii săi sunt sau nu de acord cu alocarea amintitei sume. Preşedintele PDL Botoşani a recunoscut că la nivel judeţean sunt mai multe activităţi importante care poate ar merita să primească finanţare înaintea Centrului de Studii Mihai Eminescu, dar a subliniat şi că tot consilierii judeţeni au votat programe de cultură asemănătoare prin care elevii să fie transportaţi la Ipoteşti.
După şedinţă, liderul democrat-liberalilor botoşăneni a negat orice pact cu PNL Botoşani. Aceasta după ce în timpul exercitării votului consilierul judeţean Gheorghe Vâzdoagă, a remarcat: „ceea ce aveam de demonstrat”.
„Până la urma urmei sunt nişte acţiuni care sunt în sarcina Consiliului Judeţean, fac parte din atribuţiile Consiliului Judeţean, iar banii din rectificare s-au luat de la aceleaşi instituţii de cultură, s-au modificat nişte poziţii, nu s-au luat bani de la dezvoltare. Vis-a-vis de partea politică, noi am votat ce am crezut că este mai bine pentru cetăţenii din judeţul Botoşani”, a afirmat Cătălin Flutur.
Alături de PDL au votat şi cei doi consilieri de la PER şi PNŢCD, Mircea Costea, respectiv Marius Bogdan, care au intrat în CJ Botoşani pe lista Mişcării pentru Botoşani. Tot pentru a votat şi unicul consilier judeţean de la PC, Ionel Tacu, deşi şeful său de la PC Botoşani, Paul Onişa, a avut în mai multe rânduri ieşiri critice la adresa lui Florin Ţurcanu. Pentru a votat şi Mihai Aniţulesei, fost vicepreşedinte PNL Botoşani, actual consilier judeţean.
CITEŞTE ŞI:
 VIDEO USL plesneşte între rugămintea lui Ţurcanu şi insistenţa lui Vâzdoagă