« Organizaţia de tineret a PDL Botoşani a luat cunoştinţă cu surprindere şi amuzament de extraordinarul sondaj publicat astăzi de organizaţia locală a PSD ».Acesta este începutul primei reacţii oficiale apărute după ce Uniunea Social Liberală, prin candidatul la Primăria Botoşani, a anunţat că acesta s-a apropiat la 7 procente de actualul edil şef.
Tinerii democrat liberali botoşăneni consideră într-un comunicat cel puţin exagerate cifrele lansate de PSD, precum că Ovidiu Portariuc are 42%, iar Cătălin Flutur 49%.
“Este o glumă penibilă acest sondaj. Pesediştii se fac de râs în faţa botoşănenilor! Probabil că acest procent este efectul magic al autoincendierii bannerului cu Portariuc! Mă gândesc că, dacă PSD îşi mai dă foc la încă un banner, Portariuc o să ajungă la 70% în următorul sondaj!” a afirmat
Gabriel Alecsandru, preşedintele OT- PDL Botoşani.
Acesta ţine să îi reamintească tânărului PSD-ist că
« manipulările ordinare cu pseudo-sondaje trucate este o tehnică rasuflată de campanie electorală. PSD dovedeşte din nou că nu are pic de respect faţă de botoşăneni (...). Portariuc ştie foarte bine cât de jos este în sondaje şi nu reuşeşte decât să se facă mai tare de râs!”. Tinerii democrat liberali din Botoşani îl consideră pe candidatul PSD un tânăr politician care nu înelege etapele evoluţiei politice.
MAI MULTE DESPRE SONDAJUL PSD-IŞTILOR:
Sondaj USL : Portariuc la 7% de Flutur - CLASAMENTUL CANDIDAŢILOR