PDL-iştii au stabilit înlocuitoarea lui Ţâbuleac în CJ – DOCUMENT

 

Democrat-liberalii botoşăneni au stabilit cine îi ia locul fostului preşedinte al Consiliului Judeţean. Mihai Ţâbuleac a renunţat pe data de 4 iulie la calitatea de consilier judeţean şi potrivit legii formaţiunea pe lista căruia a fost ales, PDL în cazul său, trebuia să desemneze supleantul care să îi ia locul.
Candidatul înaintea căruia s-a tras linia după alegerile din 10 iunie este Andreea Suhăreanu, însă legislaţia în vigoare dă dreptul partidelor să nominalizeze şi o altă persoană din rândul celor care s-au aflat pe lista candidaţilor. Nu a fost însă cazul în această situaţie astfel încât pe 10 iulie PDL Botoşani a comunicat CJ că directoarea Liceului de Artă „Ştefan Luchian” face în continuare parte din această formaţiune şi poate fi validată în postura de consilier judeţean. Aparatul propriu al CJ a întocmit un proiect de hotărâre pe această temă care va fi dezbătut în cadrul şedinţei de vineri 27 iulie. 
CITEŞTE ŞI:
 Ţâbuleac şi-a depus demisiile din CJ şi PDL