PDL fără Flutur

 

Marţi s-au împlinit fix trei luni de zile de cînd, cel puţin oficial, Cătălin Flutur a renunţat la şefia PDL-ului de la Botoşani. De tot atîta timp se tot aşteaptă numirea unui interimar, lucru care întîrzie să se producă, astfel încît am ajuns să ne întrebăm dacă nu sînt chiar adevărate zvonurile că renunţarea n-a fost decît o chestie de formă, care să reducă presiunea de pe umerii şefului organizaţiei. Dacă despre asta a fost vorba atunci tactica este clar una încununată de succes. În primăvară, săptămîni la rînd, atît din interiorul cît şi din exteriorul grupării portocalii, atît de la centru, cît şi din judeţ, s-au făcut presiuni asupra primarului. Toată lumea îl critica, toată lumea vorbea de dezastrul de la prezidenţiale, mai toată lumea uita rezultatele de excepţie din 2008. Imediat după ce şi-a dat demisia toate acestea au încetat. Faza cu renunţarea a fost ca o pastilă bună care-ţi ia durerea „cu mîna”.

Pe de altă parte însă, faptul că timp de 90 de zile nu s-a găsit un interimar pentru organizaţia de la Botoşani vine să demonstreze degringolada în care se află PDL-ul. Rupt şi la propriu şi la figurat de cele mai nepopulare măsuri luate de vreun Guvern în ultimele două decenii, partidul îmi aduce tot mai mult aminte de politica ţărăniştilor din 1996 – 2000. Impresia generală pe care o creează atît democrat-liberalii de la centru, cît şi cei din judeţ, este aceea a oamenilor conştienţi că, orice ar face în următorii doi ani pînă la primele alegeri, soarta le este deja pecetluită, drumul este ireversibil. Şi de aceea par să acţioneze asemenea unui muribund care nu îşi mai refuză nici o plăcere. Bine, aici plăcerile diferă puţin... Unul se apucă de a băut, altul suge şi ultimul ban public pe care îl mai poate suge, altul îşi face echipă de fotbal. Cînd însă te apuci să pavelezi un amărît de trotuar în primăvară, vine toamna şi tot nu l-ai dat gata, se cam cheamă că ţi se rupe.

Paradoxul este că numai la Botoşani PDL-ul are vreo 40 de şefi. Am şi scris cîndva de pleiada de prim-vicepreşedinţi, vicepreşedinţi, secretari, şefi de colegii pe care îi are partidul. Pînă şi Ţâbuleac, chiar dacă nu-şi doreşte, e obligat prin statut să fie şef. Că e doar pe hîrtie este deja o altă treabă. Din toţi aceştia nu s-a găsit însă unul mai breaz care să conducă organizaţia. Chestia este însă valabilă doar în condiţiile în care postul de preşedinte chiar a fost eliberat, aşa cum se spune.

Pînă una-alta PDL face vreo doi ani şi jumătate de prezenţă pe scena politică de la Botoşani, răstimp în care nu s-au organizat nici măcar o singură dată alegeri în filială. Cred că numai la PRM se mai întîmplă aşa ceva. Cum însă nu găseşti timp de trei luni un interimar dintre atîtea mii de portocalii care strigau „Băsescu preşedinte” în toamnă la Iaşi, e greu să vorbeşti despre alegeri.

Sergiu BĂLĂŞCĂU