PDL Botoşani a început să renunţe la nume, culori şi însemnele partidului

 

Surpriză în campania electorală de la Răchiţi. Toate materialele electorale ale candidatului PDL la Primărie nu au nici măcar o literă portocalie. Atît bannerele, cît şi afişele sînt alb-verzi, culoarea tradiţională a formaţiunii de guvernămînt fiind abandonată de democrat-liberali.

Panotaj electoral

“Eu nu sunt candidatul PDL”

Deşi a depus adeziune la PDL, candidatul partidului din comună susţine că, de fapt, el nu prea este membru al acestui partid. „Eu nu sunt candidatul PDL, eu sunt susţinut de PDL, eu candidez pentru funcţia de primar, deci mai multă muncă şi mai puţină politică. La nivel de comună nu este nimic politizat, reţineţi şi dvs. şi am spus şi la toată presa, la noi la nivel de comună noi nu facem politică, noi facem administraţie, trebuie să atragem fonduri europene, să dezvoltăm infrastructura comunei. Sprijinul meu cel mai mare îmi sunt cetăţenii din comuna Răchiţi, care îmi cunosc activitatea mea de 8 ani de zile, plus doi de consilier local, deci ei sunt sprijinul total”, a declarat Vasile Adăscăliţei, actual viceprimar de Răchiţi.

„Este o strategie de campanie”

Ciudată coincidenţă, schimbarea culorilor coincide cu demisia lui Cătălin Flutur din funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene PDL. Dar asta nu este tot. Pe materialele de propagandă electorală ale candidatului democrat-liberal nu apare nicăieri stema şi nici măcar numele partidului. Acelaşi lucru este valabul inclusiv pentru publicitatea electorală din mass-media. „E primăvara afara, e verde, e totul frumos ... Este o strategie de campanie pe care au decis-o cei care se ocupă de lucrul ăsta. Este o idee foarte bună şi important este să cîştigăm şi vom cîştiga detaşat, vă spun sigur”, a explicat Florin Ghiorghiţă, preşedintele organizaţiei municipale PDL Botoşani.

Posibile explicaţii

Renunţarea la culori şi însemnele partidului ar putea fi explicată cel puţin în două moduri. Astfel, se alimentează zvonurile potrivit cărora îndepărtarea lui Cătălin Flutur va aduce plecări în bloc ale membrilor de partid, iar aceştia nu ar mai dori să facă astfel propagandă unei formaţiuni pe care o părăsesc. Pe de altă parte, este posibil ca, date fiind măsurile anticriză luate de Guvern, care au dus la o scădere drastică a popularităţii PDL, cei de la Botoşani să dorească să disocieze imaginea candidatului de cea a partidului şi să încerce în acest fel să prevină un vot politic. Toate acestea se întîmplă în timp ce PSD şi PRM nu au renunţat la culorile tradiţionale şi nici la sigla şi numele partidului.

Afis electoral PRM Rachiti