PD-L + Ţâbuleac ... Sau minus?

 

Ceea ce multă vreme a fost un conflict latent începe încet-încet să iasă la suprafaţă. Diferendele dintre şeful judeţului şi cel al capitalei judeţului nu mai pot fi ascunse şi măcar unul din cei doi nici nu prea se mai oboseşte să o facă. Dragostea de ochii lumii Flutur – Ţâbuleac nu mai este nici măcar una cu năbădăi pentru că asta presupune totuşi şi ceva sentimente. Bine, sînt convins că şi între cele două importante oficialităţi simţăminte există, doar că numai despre dragoste nu poate fi vorba.

Ţâbuleac e prim-vicepreşedinte la PD-L doar cu numele. În campania electorală a trebuit să se ocupe de cîteva comune şi cam atît. La conferinţele de presă de la partid vine cu o frecvenţă ce aminteşte mai curînd de cea a eclipselor. Sigur, poate e şi de înţeles. Parlamentarii PD-L, adică inclusiv deputatul îndrăgostit de volei, au susţinut tot felul de amendamente la bugetul de stat, numai cele pe care le-a solicitat el, nu. Aşa că, atunci cînd CJ-ul a împărţit banii pe 2010 a văzut şi el pentru Pro Volei al lui cam tot atît cît a văzut şi şeful Consiliului din amendamentele „portocalii” depuse la legea bugetului de stat.

După cele întîmplate Ţâbuleac a răbufnit şi a început să spună lucrurilor pe nume : a fost greu nominalizat pentru a candida la şefia CJ, nu crede că are prea multe şanse de a mai fi sprijinit din nou, consilierii PD-L îl cam încurcă. Ştiam cu toţii asta, doar că e altfel cînd o auzi chiar din gura împricinatului. Practic, e o recunoaştere a ceea ce jurnaliştii au sugerat ani de zile, iar cei doi, de dragul aparenţelor, dar mai ales al partidului, au încercat să nege.

Acum însă este evident că sînt două personaje incompatibile. Sînt firi diferite, au moduri diferite de a conduce şi nici unul dintre ei nu pare să se fi născut ca să fie subaltern. Iar PD-L n-are la Botoşani decît o singură funcţie de preşedinte. Iar ei s-au certat încă de cînd erau amîndoi doar liberali, nu şi democraţi. Îmi amintesc că după un conflict public au făcut o conferinţă de presă şi au anunţat că au făcut pace deoarece „mai important este să construim”. Nu ştiu ce au construit, dar cert este că, aşa cum bine spunea un primar important din judeţ, „doar în pliantele electorale stau unul lîngă celălalt”.

Sergiu BĂLĂŞCĂU