Patru bărbați care se întorceau sâmbătă după-amiază de la Fălticeni s-au dat cu mașina peste cap în localitatea Corni. Aceștia veneau pe drumul care leagă satul Balta Arsă de centrul comunei, când șoferul a pierdut controlul asupra automobilului.
Conducătorul auto, în vârstă de 55 de ani, se afla la volanul unui Volkswagen Sharan și a intrat în derapaj la schimbarea vitezei.
Pe un segment pietruit, autovehiculul a început să circule haotic, șoferul nu a reușit să-l redreseze, astfel încât s-a răsturnat.
Dat fiind numărul mare de persoane aflate în automobil, la fața locului s-au deplasat două autospeciale ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență, trei ambulanțe și două echipaje de Poliție.
Mai ales că pasagerul de pe locul din dreapta față rămăsese încarcerat.
Acesta a fost eliberat de pompieri și transportat la spital.
Ceilalți oameni aflați în mașină au primit îngrijiri la locul evenimentului rutier, întrucât au refuzat deplasarea la spital, starea lor nefiind una gravă.
Etilotestul a arătat că șoferul nu consumase băuturi alcoolice.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL