PATRU preoți căutați pentru parohii din Botoșani, una nu are casă parohială

Există în momentul de faţă cinci parohii în cadrul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei la care se pot transfera doar preoţii din Arhiepiscopia Iaşilor care îndeplinesc condiţiile statuare.

 

Două dintre aceste parohii nu sunt în cele mai bune condiţii: una nu are casă parohială deloc, iar la cealaltă se menţionează în documentul furnizat de mitropolie că „este degradată casa parohială, nelocuibilă”, scrie Ziarul de Iași.

 

Prima dintre acestea se află în localitatea Vicoleni, judeţul Botoşani, protopopiat Săveni, şi are doar 127 de familii arondate. A doua este ceva mai mare: are 202 familii şi este în localitatea Grinţieş, judeţul Neamţ, protopopiatul Ceahlău.

 

Cea mai mare parohie disponibilă deserveşte 430 de familii, este în localitatea Coţusca din Botoşani, tot din protopopiatul Săveni. Din acelaşi protopopiat mai este o parohie, la Miron Costin, cu 160 de familii, iar ultima disponibilă pentru transfer acum, la început de martie, este la Lozna, protopopiat Dorohoi, judeţ Botoşani, unde sunt 323 de familii.

 

Toate cele cinci parohii au o biserică deja-construită şi funcţională, două dintre ele fiind declarate vacante recent, începând cu data de 8 martie.