Patru luni de așteptare pentru a lua permisul: Ieșenii vin la Botoșani să dea examenul mai repede

Autorităţile ieșene nu reuşesc să rezolve o problemă care creează nemulţumire în rândul celor ce vor să conducă o maşină.

 

Mutație la Botoșani pentru a obține permis

 

Programarea la examen la Iaşi se face după patru luni. În fiecare lună sunt două mii de oameni care aşteaptă să fie examinaţi. Cei care nu trec examenul trebuie să reia şcoala şi apoi să aştepte iar patru luni să le vină rândul. Unii îşi fac mutaţie la Botoşani, unde timpul de aşteptare e la jumătate.

 

 

La sfârşitul anului trecut, în România erau 8,3 milioane de deţinători de permise de conducere. Altfel spus, la fiecare doi locuitori, unul are carnet. Dacă numărul deţinătorilor a crescut de la un an la altul, calvarul obţinerii mult râvnitului document a fost mereu la fel. Înainte de 1990, lista de aşteptare pentru intrarea în Şcoala de Şoferi (una pe judeţ) era lungă şi dura un an de la înscriere până la începerea efectivă a cursurilor şi orelor de conducere. După 1990, numărul instructorilor şi al firmelor de profil a crescut, iar "dopul" s-a mutat la examinatori. Adică la Serviciul permise şi înmatriculări auto, care ţine de Ministerul Afacerilor Interne. Nu contează categoria, rândul e la fel de mare, scrie Ziarul de Iași.

 

Andrei G., proaspăt absolvent de liceu, ar fi vrut să aibă permis odată cu începerea facultăţii, pentru că locuieşte într-o comună limitrofă Iaşului. Ai lui îi luaseră deja o maşină la mâna a doua, dar calculele de acasă nu s-au potrivit cu cele din târg, respectiv cu aglomeraţia de la "Permise".

 

"Am început şcoala de şoferi la Iaşi în decembrie 2020 şi am terminat-o în februarie. Am fost înscris imediat pentru proba de traseu, dar examenul l-am dat efectiv în luna august. A trebuit să mai iau nişte ore suplimentare, pe banii mei, că aproape uitasem să conduc. Dar am picat",

ne-a povestit el.

 

S-a înscris din nou şi a fost programat în luna decembrie "pentru oraş". Încă un set de ore suplimentare de condus, însă un nou eşec.

 

"Oricum trebuia să fac şcoala de şoferi din nou, adică alţi 1.500-2.000 de lei. De data asta aş fi luat examenul chiar şi la Iaşi, deşi e un oraş complicat. Dar nu am vrut să mai risc, mai ales că am rude într-un judeţ vecin, unde reprogramările sunt cam la două luni. Mi-am făcut mutaţie şi apoi din nou şcoala acolo, am negociat cu un instructor să fac mai puţine ore, deci bani mai puţini, iar luna viitoare am examenul de oraş",

ne-a prezentat el soluţia.

 

Tânărul e mai relaxat: chiar dacă iarăşi ar fi să nu treacă examenul, ştie că va fi reprogramat mai repede.

 

Două mii de ieşeni la coadă la permise, în fiecare lună

 

Între timp, în Iaşi "coada" s-a mai scurtat un pic: patru luni de aşteptare, acum, faţă de cinci luni, astă-toamnă. Iar între ieşirea din şcoală şi examen este o lună. Chiar şi aşa, a treia încercare pentru ghinionişti poate să nu mai încapă în acel termen de un an după care cursurile şi orele de conducere trebuie reluate.

 

"Lunar, în medie, aproximativ 2.500 de persoane se înscriu la proba teoretică şi peste 2.000 de persoane dau proba practică. Numărul actual de examinatori, 8-9 zilnic la categoria B, nu permite creşterea numărului de persoane care să susţină proba practică",

ne-a explicat prefectul Bogdan Cojocaru cum stau lucrurile în prezent.

 

Salvarea vine de la Botoşani

 

Judeţul vecin la care se referă Andrei este Botoşani. Aici, între reexaminări pot să fie doar 45 de zile. Aşa se face că, anul trecut, de exemplu, un candidat a susţinut proba de traseu de cinci ori. În total, Serviciul permise şi înmatriculări are 15 angajaţi, dintre care 6 sunt examinatori. Două posturi sunt vacante – chiar la examinatori. La fel ca la Iaşi, unde sunt 27 de angajaţi, dintre care 9 examinatori, iar 3 locuri din organigramă sunt vacante, s-a solicitat suplimentarea numărului de examinatori din rândul angajaţilor existenţi. La Iaşi au sosit doi oameni "noi", dar alţi doi tocmai se pensionează.

 

O dată pe săptămână, joia, se fac examinări şi la Paşcani. La Vaslui, de exemplu, unde sunt încă şi mai puţini angajaţi decât la Botoşani, examinatorii se împart între municipiile Vaslui şi Bârlad.

 

De altfel, situaţia destul de bună de la Botoşani a atras o "migraţie" a candidaţilor. Mulţi ieşeni – cei mai mulţi din zona Hârlău – au venit aici să susţină examenul pentru obţinerea permisului de conducere.