Patru jucători de la Botoşani daţi la Dorohoi –VEZI cine - Văscan spune pas

 

Patru dintre jucătorii care au activat la gruparea FC Botoşani în prima parte a actualului sezon competiţional, vor evolua în returul campionatului în liga a treia de fotbal, mai exact la FCM Dorohoi, sub comanda lui Vespazian Colban. Tehnicienii de la FC Botoşani au decis să renunţe la cinci fotbalişti însă doar patru dintre aceştia au acceptat varianta Dorohoi.

Este vorba despre portarul Andrei Roheţki, care se pare că va fi pe lângă jucător şi antrenor secund, dar şi Adrian Boroştean, Mihai Bordeianu şi Eduard Sandu. Singurul care a spus pas este Dan Văscan care în dimineaţa plecării în cantonamentul montan a echipei se afla la stadion pentru a discuta cu vreunul din oficiali în privinţa propriului viitor. Până se va decide, Costel Orac i-a lăsat un program de antrenament. „Văscan încă nu s-a înţeles cu ei, eu i-am făcut un program, în situaţia în care nu îi convine acolo i-am lăsat programul ce are de făcut până ne întoarcem noi de la munte şi de aici depinde numai de el şi de conducere, a noastră şi cea de la Dorohoi, se va pregăti singur nu am ce să-i fac”, a afirmat Costel Orac, antrenorul principal al FC Botoşani. Jucătorul a refuzat orice comentarii pe marginea situaţiei sale declarând sec: „M-au dat afară, ce mai vreţi?”. (G.E.)